Română

Perioade senzitive la copiii mici

Când copilul manifestă un interes deosebit față de un domeniu anume – de exemlu, mișcare, limbaj, socotit, citit – înseamnă că se află într-o așa numită „perioadă senzitivă”. Este un interval de timp în care copilul e extrem de receptiv la o anumită abilitate sau noțiune și o învață cu ușurință, fără efort.

 

Îl putem urmări ca să ne dăm seama în ce perioadă senzitivă se află și să-i oferim activități potrivite, care să-i încurajeze interesul respectiv.

 

Dacă începe să ne imite, repetând ca un papagal cuvinte rostite de cei din jur, vom ști că se află în perioada senzitivă a limbajului, așa că ne putem strădui să-i oferim cuvinte noi și cuvinte familiare, pe care să le exerseze.

 

Dacă e interesat să se suie pe masă, aproape sigur trece prin perioada senzitivă a mișcării și simte nevoia să-și exerseze abilitățile. În loc să-i dăm voie să se urce pe mobilă, mai bine îi amenajăm o cursă cu obstacole făcute din perne, pături, obiecte pe care să-și țină echilibrul sau pe care să se cațăre.

 

Tabelul de mai jos oferă câteva exemple despre cum îi putem alimenta interesul atunci când trece prin diferite perioade senzitive.

 

Notă: Unii părinți se tem că, dacă ratează o perioadă senzitivă – de exemplu, a cititului -, copilul nu își va mai însuși acea deprindere. Și-o va însuși, dar va avea nevoie de mai multă perseverență și mai mult efort, cam ca un adult când învață o limbă străină

 

perioade senzoriale la copiii mici

 

Sursa: Educația montessori pentru copiii mici, autor: Simone Davies

Lasă comentariul tău
*