Română

Activități cotidiene în casă, împreună cu copiii

Activitățile casnice sunt ideale pentru ca micile noastre ajutoare să învețe o suită unitară de acțiuni, de pildă, de când își ia șorțul și îl pune pe el până la spălatul și ștersul vaselor.

 

Când participă și copilul, îndeplinirea sarcinii se desfășoară mai lent și necesită supraveghere. Nu trebuie să avem așteptări prea mari – feliile de banană s-ar putea să fie cam zdrobite, iar păstăile de fasole să n-aibă toate capetele rupte. Totuși, odată ce a căpătat îndemânare, copilul va deveni din ce în ce mai independent.

 

Iată câteva idei despre cum poate să ne ajute cel mic în gospodărie:

  • Îngrijirea plantelor – să ude plantele, să le șteargă frunzele de praf, să planteze semințe, să aranjeze florile în glastre mici (folosind o pâlnie și o carafă pe măsura lui).
  • Servirea gustării – să-și ia mâncarea dintr-un loc accesibil (pe care îl aprovizionăm zilnic, împreună cu el, punându-i la dispoziție doar atât cât vrem să mănânce), să decojească și să felieze fructele, să stoarcă suc de portocale, să toarne apă de băut dintr-o carafă mică.
  • Punerea și strângerea mesei – să pună și să strângă masa, să spele vasele.
  • Prepararea aluaturilor – să măsoare sau să adauge diverse ingrediente (pe rând, dacă sunt 2 sau mai mulți copii), să le amestece.educatie copii papadee.md jucarii din lemn
  • Curățenie – să măture, să șteargă praful, să șteargă petele de pe jos, să curețe geamurile, să lustruiască oglinzile.
  • Îngrijirea animalelor de companie – să-l hrănească, să ne ajute să-l scoatem la plimbare, să-i umple castronul cu apă.
  • Toaleta personală – să-și sufle nasul, să se pieptene, să se spele pe dinți și pe mâini.
  • Îmbrăcarea – să-și pună / să-și scoată șosetele, să-și ăună un ticou, să-și tragă pantalonii, să-și îmbrace geaca, să exerseze încheierea și descheierea fermoarelor / capselor / nasturilor, legarea și dezlegarea șireturilor.
  • Pregătirea locuinței pentru a găzdui musafiri – să facă paturile, să pună un prosop curat pentru oaspeți, să strângă jucăriile.
  • Spălatul rufelor – să ducă hainele murdare la coșul de rufe, să pună / să scoată hainele din mașina de spălat.

 

Activități cotidiene în casă, împreună cu copiii
după Simone Davies

Lasă comentariul tău
*